Azi suntem in dispozitie siroposo-depresiva…
In fine, nu inteleg de unde mi se trage lehamitea asta de a dormi noaptea, completata cu placerea imensa de a dormi dupa masa. As dormi dupa masa ore intregi, dar cand se face seara si ar trebui sa ma duc la culcare ma apuca asa o jale imensa ca a mai trecut o zi si iar trebuie sa dorm si totul mi se pare gol si pustiu acolo cand inchid ochii si parca as mai sta (numai) putin treaza… Simt asa o bucurie de copil pungas cand trag usa dupa mine, toata casa doarme, si imi petrec timpul intre doua ecrane, cel al televizorului la care mai arunc din cand in cand o privire peste cel al laptopului. Si trec ore si ore si am momente in care mi-e somn dar ma deprima ideea sa merg si sa pierd si eu timpul alaturi de ceilalti din casa, dormind. Mai bine il pierd aici. Oare o fi ceva in neregula cu capul meu? Vorba unei paciente: unde credeti ca trebuie sa merg, la psiholog sau la psihiatru?
Chestia e ca daca nu imi e ingrozitor, dar ingrozitor de somn, in momentul in care inchid ochii incep sa ma bantuie toate fricile posibile, trecute, prezente si viitoare, toate stressurile, toate gandurile legate de ce ar (mai) putea sa nu mearga bine. Te pomenesti ca voi fi fiind un caz tipic de depresie?!… Nu stiu nici eu, dar ma lupt cu tendinta asta de a evita sa ma culc noaptea de cativa ani buni. Si nu am fost in copilarie genul careia sa ii fie frica de intuneric. Bleah! Cred ca sunt suficient de plicticoasa incat sa ma duc sa ma culc. Si s-ar putea sa imi fie si suficient de somn.
