Am uitat să mă laud că Dona mi-a publicat pe blogul ei o scriitură de-a mea!
Şi tre’ să mai spun că eu i-am pus blogul în blogroll, fără s-o întreb dacă vrea, dar sper să nu se supere, nici ea şi nici vecina ei Amalia care, desigur, nu bănuieşte că eu exist, dar al cărei blog îmi place mie de asemenea foarte mult.
Am senzaţia că mie îmi scapă ceva pe aici prin blogolumea asta, nu-s sigură cum se procedează în anumite situaţii…
Postat in Am gasit si mi-a placut | 3 Comentarii »
Era un banc cu un nebun care merge la policlinică şi intră in primul cabinet agitând mâinile prin aer ca şi cum s-ar fi apărat de o creatură invizibilă şi urlând: “Luaţi-l de pe mineeee, luaţi-l de pe mineeeeeee!!!” “Nu la noi, mai încolo, la psihiatrie!” – îl îndrumă, plictisit, medicul de acolo. Tipul iese în fugă şi, continuând să se apere cu mâinile prin aer, intră în următorul cabinet, răcnind: “Luaţi-l de pe mineeeeee, va roooooooooog, luati-l de pe mineeeee!!!” După un şir de cabinete în care i se tot spune “Nu la noi, domnule, psihiatria e mai incolo!”, bietul om ajunge în sfârşit la cabinetul de psihiatrie, în care intră trântind uşa de perete, fluturând mai departe din mâini şi ţipând: “Luaţi-l de pe mineeeeee, dom’ doctooooor, va rog frumooooos, luaţi-l de pe mineeeeee!!!” La care doctorul sare speriat, aparăndu-se cu mâinile şi strigând: “Stai ba, nu-l da, ba, pe mine!!!!”
Acuma nu ştiu exact ce mi-a venit să vă scriu bancul ăsta, poate lumea minunat de citavă la cap în care trăim?!… Lumea în care se vând mărţisoare cu Elodia?!…
Poate…
Am citit eu într-o carte sau într-o revistă de femei, pe vremea cînd revistele de femei erau la modă, un articol din ăla de te învaţă cum să te păcăleşti că per ansamblu îţi merge bine atunci când, ştiţi voi, stai cu o fesă pe un cub de gheaţa şi cu cealaltă pe o sobă încinsă – am citit, aşadar, că atunci când ai impresia că cineva tot deschide periodic uşa aia şi-l dă pe tine, cică să te răsfeţi!! Aşa că, găsindu-mă eu azi singurică cu ocazia mesei de prânz, întrucât la noi în familie în mod tradiţional 8 Martie (în cazul nostru, 7 Martie) se sărbătoreşte cu colegii(/ele) de serviciu, care ai mei îs mai şmecheri şi chefuiesc deseară, decât ai lui care îs mai puţin şmecheri şi chefuiesc la prânz – deci, am zis să mă răsfăţ. Acuma, care om cu scaun la cap care vrea să slăbească la trup ar mai mânca pâine (proaspătă, cu coajă din aia crocantă, nah!!) unsă cu un strat generos de Nutella si cu frişcă din aia la tub… nu ştiu să vă spun, însă revistele pentru femei au avut dreptate (şi) de data asta: respectiva chestie interzisă şi cu totul indecent de gustoasă la gust m-a făcut să mă semeţesc în faţa sorţii, să prind curaj şi să deschid radioul.
Na, aşa mi-a trebuit. La radio era o emisiune cu Robert Turcescu (numit de către un domn din Galaţi şi “prietene Robert”), la care poporul român era invitat să-şi mărturisească cea mai tainică dorinţă. Măi, oameni buni, nu e de glumă, deci, Robert Turcescu vă invita (şi cred că vă mai invită şi acum, că încă nu s-a terminat emisiunea) să vă mărturisiţi cea mai tainică dorinţă, aia pe care o ţineţi acunsă acolo undeva într-un ungher al fiinţei voastre şi n-o spuneţi la nimeni, da, fix, pe aia, să ne-o spuneţi nouă, adicătelea: “prietenului Robert”, care vorbea la radio, mie, care mâncam Nutella pe pâine de-ampicioarelea (sigur n-am scris corect!) la mine în bucătărie, precum şi altor cetăţeni şi cetăţene care s-or fi nimerit în momentul respectiv în calea undelor.
…Dar, ei bine, da, oricât de ciudat ar părea, numaidecât cetăţenii şi cetăţenele au năvălit să spună ei cum stă treaba. Să se dezvăluie. Să ne mărturisească dorinţa lor cea mai arzătoare şi, să nu uităm, cea mai ascunsă, aia pe care n-au zis-o ei niciodată la nimeni… la nimeni, adică, până la noi – prietenul Robert si prietenii ascultători.
Trebuie însă să vă spui că prietenul Robert n-a fost prea încântat. A fost chiar dezamăgit. Hai, dom’le. Să te împaci cu prietena. Puah! Asta e dorinţa ta cea mai mare, cea mai ascunsă şi mai ascunsă?? Bleah! Nu e bine. Altcineva la rând. …Ce face? Sănătate şi fericire? – a gemut la un moment dat prietenul Turcescu, răpus de atâta lipsă de imaginaţie. Dom’le, a revenit el iritat, cred că n-aţi înţeles despre ce e vorba!! Dom’le, e vorba despre cea mai tainică şi mai ascunsă dorinţă a voastră, nu de dorinţele banale de zi cu zi pe care le ştie toată lumea!! Uite, a încercat domnia sa să ne încurajeze şi să ne scoată din monotonie, uite, Gigeilor, o doamnă a scris pe forum că îşi doreşte să vadă Taj-Mahal!! (De ce talentata doamnă ţinea ascuns acest lucru faţă de apropiaţi şi cunoştinţe, rămâne un mister.) …Foarte frumos, bravo! Ei, ia să vedem, puteţi şi voi să spuneţi ceva la fel de frumos?!…
…Şi tot aşa până când mi s-a terminat Nutella. Moment în care, din nou – pentru a câta oară?? – revistele pentru femei au avut dreptate. Moralul meu, pentru că i s-a terminat răsfăţul, s-a prăbuşit fulgerător şi a început să urle: “Beeeeeeei, iar îl dai pe mineeeee?!!!… Închide dreaq radioul ălaaaaaaaa!!!”
Ce aş fi putut să fac?…
O primăvară frumoasă ne doresc, şi cele mai ascunse dorinţe să ni se împlinească!
Postat in De toata ziua | Lasă un comentariu »
Cu siguranta fiecare varsta a copilului tau e minunata, desi uneori noi, parintii, nu stim sa ne bucuram asa cum se cuvine de anumite perioade, insa pentru mine varsta de 9 ani pe care o are fiul meu acum e in mod deosebit fermecatoare. Si asta pentru ca e varsta la care incepe sa descopere lumea la modul rational, varsta la care pot sa incep sa ii impartasesc ceea ce mi se pare important din acumularile mele, dar si sa descopar eu insami, alaturi de el, lucruri uitate sau niciodata stiute. Poate ca nu sunt eu o fire foarte jucausa, sau nu reusesc sa ma implic prea bine in jocurile baietesti, sau poate ca pur si simplu am fost prea tanara in prima copilarie a lui Vlad, cert este ca in mare parte joaca alaturi de el in primii ani a fost un soi de concesie pe care trebuia s-o fac copilului meu, timp petrecut impreuna cu tot farmecul de la sine inteles, dar fara incantarea de acum, cand trec orele si nu ne mai plictisim de citit, de privit, de ascultat, de discutat. Iar una dintre ocupatiile preferate este sa ne uitam pe net la diverse lucruri interesante, si dintre aceastea vreau sa va impartasesc si voua cateva, care ne-au entuziasmat pe noi mai tare 
Astazi, despre planeta Pamant:
http://jvsc.jst.go.jp/earth/guide/english/index.html
http://www.nikon.co.jp/main/eng/feelnikon/discovery/universcale/index_f.htm
Postat in Am gasit si mi-a placut | Lasă un comentariu »
Astazi mi-am zis ca daca tot m-a prins morbul TED-ului si nu mai fac altceva decat sa ma uit la prezentarile lor de vreo 3 zile incoace, ar merita sa intru pe blog ca sa pun un link in blogroll. Si am avut un soc. Adica, am constatat ca n-am mai scris pe blog din septembrie. Pur si simplu nu imi vine sa cred, inca am senzatia ca pe undeva trebuie sa fie o greseala. Unde s-a dus timpul asta? Unde s-au dus astea 3 luni? Ce am facut oare cu ele?…
Anyway, intentionez sa fiu mai activa anul asta si in primul rand intentionez sa imi pese mai putin de parerile celor din jur. Nu in sensul ca nu ma intereseaza parerile celor din “jurul” real sau virtual, ci in sensul ca vreau sa imi pese mai putin daca cineva e sau nu de acord cu mine. Adicatelea, mi s-a intamplat adesea sa vreau sa scriu ceva si sa renunt la gandul ca: poate supar pe cineva/poate aberez/poate nu e important/poate e penibil (pentru unii). Si iaca, mi-am dat seama ca daca vreau sa scriu, trebuie sa ma preocup mai putin de lucrurile astea. Si eu vreau sa scriu. Zilnic raman atatea lucruri nespuse, atat de multe ganduri care as vrea sa ramana undeva…
Sooo… pun aici un disclaimer ca sa ma simt mai bine: nu intentionez sa supar pe nimeni, blogul asta, ca orice blog, reprezinta doar felul in care vad eu anumite lucruri, pe scurt, ma reprezinta pe mine. In consecinta, nu fiti suparati daca voi ganditi altfel. E ok. Si eu una vreau sa stiu cum ganditi. Doar sa nu fiti suparati, bine?…
Postat in De toata ziua | Lasă un comentariu »
…ce-mi place de americanii astia…
Postat in Am gasit si mi-a placut | Lasă un comentariu »
